Cuprins articol:
De ce să cumperi un suport auto pentru telefon?
Dacă stăm să ne gândim, o bună parte dintre oameni petrec o foarte mare parte din timp în mașină. Fie că mergem la plimbare, fie că facem naveta zi de zi spre locul de muncă, sau fie că plecăm într-un concediu, o bună parte din viața noastră are loc în mașină. Tocmai din acest motiv, ar trebui să avem în vedere dotarea mașinii noastre cu o serie de obiecte importante de care avem nevoie pentru a avea un nivel cât mai mare de confort.
Un astfel de obiect este reprezentat de un suport auto pentru telefon. Chiar dacă suntem în mașină avem nevoie de telefonul mobil. Fie că trebuie să vorbim cu cineva, fie că ascultăm muzică sau așteptăm o confirmare, de foarte multe ori trebuie să avem telefonul cu noi în mașină. Ei bine, pentru că este periculos să ținem telefonul în mână în timp ce suntem la volan, avem nevoie de un suport auto pentru telefon.
Mai mult decât atât, un suport auto pentru telefon este un must have pentru momentele în care avem nevoie de indicații. În acele momente nu trebuie să ținem telefonul în mână, pentru că trebuie să avem ambele mâini pe volan. Așadar, dacă avem un suport auto pentru telefon, putem pune telefonul în acesta și astfel putem folosi Waze sau Google Maps și putem vedea harta și indicațiile.
De ce să ții cont atunci când cumperi un suport auto pentru telefon?
Un suport auto pentru telefon este un obiect care nu ar trebui să lipsească unui șofer. Dacă tu încă nu ai unul pentru mașina ta, trebuie să știi că există o serie de criterii importante de care trebuie să ții cont înainte de a achiziționa un suport auto pentru telefon. Acestea fiind spuse, iată care sunt unele dintre aspectele esențiale pe care trebuie să le ai în vedere înainte de a face o astfel de achiziție:
Greutatea suportului auto pentru telefon
Un suport auto pentru telefon nu ar trebui să aibă o greutate prea mare, mai ales dacă este gen de suport auto pentru telefon care se prinde de grilele de ventilație ale mașinii. Ține cont de faptul că telefonul mobil va fi pus în acesta, astfel că din start greutatea sa va fi mai mare. În cazul în care suportul auto pentru telefon are el deja o greutate prea mare, riști să rupi sau să deteriorezi grilele de ventilație ale mașinii tale.
Compatibilitatea suportului auto pentru telefon cu mobilul tău
Deși ai tinde să crezi că orice model de suport auto pentru telefon se potrivește cu mobilul tău, în realitate lucrurile nu stau întotdeauna așa. Unele modele de suporturi auto pentru telefon se utilizează doar cu Iphone-urile, de exemplu, în timp ce altele sunt potrivite pentru alte tipuri de smartphone-uri. Asigură-te că modelul de suport auto pentru telefon pe care îl cumperi este potrivit pentru mobilul tău.
Sistemul de prindere al telefonului mobil
Unul dintre cele mai importante criterii de care trebuie să ții cont atunci când cumperi un suport auto de telefon este sistemul de prindere al mobilului. Acesta trebuie să fie rezistent și calitativ. Așadar, trebuie să te asiguri că în timpul mersului telefonul tău va sta fix în sistemul de prindere al telefonului mobil și că nu există riscul ca acesta să scape de acolo.
Funcția de încărcare Wireless a suportului auto pentru telefon
Suporturile auto pentru telefoane sunt din ce în ce mai adaptate trendurilor tehnologice. Astfel, nu ar fi deloc neobișnuit să cumperi un suport auto pentru telefon care să aibă și funcția de încărcare Wireless. Astfel, în momentul în care plasezi mobilul în acest suport auto pentru telefon, acesta se poate încărca pe tot parcursul călătoriei. Această funcție este interesantă și utilă.
Aspectul suportului auto pentru telefon
Având în vedere faptul că suportul auto pentru telefon va fi plasat în mașina ta, acesta trebuie să aibă un aspect care îți place și care se potrivește cu interiorul mașinii tale. Din fericire, pe piață există o mulțime de modele de suporturi auto pentru telefoane, astfel că tu sigur vei avea de unde să alegi un model care să te încânte cu adevărat.
Cele mai bune suporturi auto pentru telefon:
Acest suport auto pentru telefon este clasic și se potrivește în interiorul oricărei mașini datorită nuanței de negru. Design-ul frumos va ieși în evidența în mașina ta.
Acest suport auto pentru telefon are un mecanism silențios de funcționare și o bandă reglabilă. Acesta se prinde pe parbriz prin intermediul unei ventuze. Lățimea prinderii telefonului mobil este versatilă (6.5 – 8 cm).
Specificații:
- Tip produs: Suport auto
- Brand compatibil: Universal
- Funcții: Ajustabil, Sistem puternic de fixare cu ventuză, Fixare și eliberare ușoară pentru telefon, Rezistent la șocuri și vibrații în condiții de drum denivelat
- Material: Plastic ABS Premium
- Culoare: Negru
- Dimensiune maximă device: 8 cm
- Tip montare: Ventuză
Acest suport auto pentru telefon este ușor de folosit și nu necesită ajustări suplimentare. Suportul acesta de telefon este întotdeauna în poziția care permite așezarea telefonului și cu o singură mână.
Acest suport auto pentru telefon se montează pe grila de ventilație. Acesta dispune de un sistem triunghiular de stabilitate și este perfect funcțional și în condiții de off road.
Portul de încărcare este accesibil cu ușurință, iar telefonul este întotdeauna protejat împotriva zgârieturilor. Acest suport auto este compatibil cu orice smartphone cu diagonală între 4 și 6 inch.
Specificații:
- Tip produs: Suport auto
- Brand compatibil: Universal
- Funcții: Ajustabil 360 grade, Ajustare automată brațe, Compatibil cu majoritatea grilelor de ventilație
- Culoare: Negru/Roșu
- Tip montare: Agățare
Acest suport auto pentru telefon este compatibil cu orice model de smartphone și are rotire 360 grade. Se montează cu ușurință pe bordul mașinii, cu dublu adeziv. În plus, acesta este ușor de îndepărtat și nu afectează deloc suprafața pe care a fost lipit.
Suportul auto pentru telefon are un design modern și stilat și oferă libertatea de a poziționa telefonul în orice poziție. Acesta ține telefonul prin intermediul unor magneți extrem de puternici, care funcționează chiar și prin niște huse foarte groase.
Specificații:
- Tip produs: Suport auto pentru telefon
- Brand compatibil: Universal
- Funcții: Fixare magnetică, Unghi de vizualizare reglabil, Design compact, Magnet rezistent la cele mai mari șocuri
- Material: Inox, Magnet și Inel de Silion antialunecare pentru telefon
- Culoare: Argintiu/Negru
- Lungime: 3 cm
- Înălțime: 4 cm
- Greutate: 100 g
- Tip montare: Adeziv