Cuprins articol:
De ce să cumperi un hamac?
Indiferent de vârsta pe care o avem, de job sau de stilul nostru de viață, un lucru este chiar sigur: fiecare dintre noi are nevoie de momente de relaxare. Timpurile din ziua de azi sunt deosebit de stresante. De cele mai multe ori, muncim prea mult, ne stresăm prea tare și nu ne acordăm suficient timp. Toate aceste obiceiuri pe care le avem își vor pune amprenta la un moment dat, deoarece sunt extrem de toxice pentru sănătatea noastră, fie că ne referim la cea fizică, fie că ne gândim la cea psihică.
Tocmai din acest motiv trebuie să ne relaxăm mai mult, chiar la noi acasă. Un obiect care ne poate ajuta foarte mult să ne relaxăm este reprezentat de un hamac. Dacă stai la casă și ai o curte te poți declara norocos/norocoasă, deoarece locul tău preferat de relaxare poate deveni chiar curtea ta, cu ajutorul unui hamac. Un hamac este ideal dacă vrei să petreci timp în aer liber atunci când te relaxezi și te odihnești.
Un hamac se montează cu ușurință, oriunde ai puțin spațiu la dispoziție. Pe piață există, în zilele de astăzi, foarte multe modele de hamace, astfel că tu vei putea să alegi dintr-o multitudine de materiale, imprimeuri, culori și forme. Acestea fiind spuse, un hamac va fi ideal pentru curtea ta și va deveni, în cel mai scurt timp, centrul atenției din grădină, locul unde toți vor dori să stea.
De ce să ții cont atunci când cumperi un hamac?
Un hamac este un must have pentru orice persoană care vrea să își amenajeze un loc special de relaxare în curte sau în grădină. Dacă tu ești genul acesta de persoană, trebuie să știi că înainte de a achiziționa un hamac trebuie să ai în vedere o serie de aspecte deosebit de importante. Acestea fiind spuse, iată care sunt unele dintre criteriile esențiale de care trebuie să ții cont dacă vrei să cumperi un hamac:
Materialul din care este realizat hamacul
Hamacul pe care îl alegi ar trebui să te ajute să te relaxezi foarte bine. Tocmai din acest motiv, acesta ar trebui să fie realizat dintr-un material textil moale și confortabil care să se simtă ca o îmbrățișare caldă și cozy. Mai mult decât atât, materialul ar trebui să fie unul care să permită pielii tale să respire, pentru că nu ți-ai dori să transpiri în timp ce încerci să te relaxezi pe al tău hamac.
Sistemul de prindere al hamacului
Pe piață există mai multe modele de hamace, în funcție de sistemul lor de prindere, dintre care cele mai populare sunt: hamacul cu suport propriu, care are picioare și care este de sine stătător și hamacul cu un sistem de prindere de tip lanț, care se prinde între doi stâlpi, între doi copaci, între două lemne etc. În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție în curte, dar și de preferințele tale personale, alege să optezi pentru una dintre cele două variante.
Greutatea maximă suportată de hamac
Orice hamac are o limită de greutate pe care o suportă. Astfel, înainte să achiziționezi un hamac, trebuie să te cântărești pe tine și pe restul persoanelor care doresc să folosească hamacul. Mai apoi, trebuie să te asiguri că optezi pentru un model de hamac care să suporte cel puțin greutatea celui mai greu dintre voi. În caz contrar, veți risca să rupeți sau să deteriorați hamacul și să nu vă bucurați de el așa cum ar trebui.
Montajul hamacului
În cele mai multe cazuri, ar trebui să poți monta al tău hamac de unul singur / de una singură, sau cu ajutorul unei alte persoane, cel mult. Acestea fiind spuse, când te afli în procesul de cumpărare al unui hamac , uită-te pe instrucțiunile de montaj și asigură-te că le înțelegi și că le vei putea urma odată ce vei ajunge la tine acasă. Nu vrei să cumperi un model de hamac prea complicat pe care nu îl vei putea monta rapid.
Prețul hamacului
Odată ce vei începe să cauți pe piață hamace vei observa că aceștia sunt destul de diferiți ca preț. Sfatul nostru este să nu optezi niciodată pentru cea mai ieftină variantă, deoarece riști ca aceasta să fie cea mai bună opțiune pentru tine. Cel mai bine ar fi să optezi pentru hamacul cu cel mai bun raport calitate preț, deoarece acela va fi cea mai bună opțiune pentru tine.
Cele mai bune hamace:
Acest hamac dublu este suspendat și este o modalitate excelentă de relaxare la evenimente sau în propria ta grădină. Dimensiunea hamacului îți va permite să împărtășești plăcerea relaxării cu o altă persoană dragă. Materialul din care este realizat acest hamac este puternic.
Combinația de materiale este realizată din bumbac confortabil și poliester. Hamacul trebuie legat între doi copaci suficient distanțați sau de un suport de hamac. Design-ul său minimalist și simplu se va potrivi de minune oriunde în grădina ta.
Acest hamac vine cu două perne incluse.
Specificații:
- Tip produs: Hamac
- Număr locuri: 2
- Greutate maximă suportată: 200 kg
- Culoare: Crem
- Material: Bumbac
- Structură: Fără
Acest hamac este ușor de utilizat și de menținut, este portabil și are un preț extrem de accesibil. În plus, acest hamac este prevăzut cu un suport din metal, fiind un hamac care poate fi folosit în aceeași măsură, atât în casă, cât și în curte sau grădină.
Acest hamac este confecționat din 50 % bumbac și 50 % poliester. Greutatea maximă suportată de acest hamac este de 100 de kilograme. Acest hamac este potrivit pentru persoanele care iubesc culorile și veselia, deoarece are un design extrem de interesant.
Specificații:
- Tip produs: Hamac
- Număr locuri: 1
- Greutate maximă suportată: 100 kg
- Culoare: Multicolor
- Material: Poliester și Bumbac
- Densitate: 320 g/m cub
- Structură: Metal și lemn stratificat
Acest hamac este deosebit de versatil, este ușor și simplu de montat, astfel că îl vei putea transporta cu ușurință oriunde dorești: în parc, la pescuit, la plajă, la munte, în pădure, la iarbă verde și nu în ultimul timp în curtea ta proprie.
Acest hamac verde este mic, compact și ușor, cântărind doar 600 de grame. Acest model de hamac este deosebit de rezistent și, pe deasupra, se spală simplu și se usucă repede, fiind compatibil cu mașina de spălat rufe și cu uscătorul de rufe.
Specificații:
- Tip produs: Hamac
- Culoare: Verde/Gri
- Material: Nylon
- Structura: Fără